joi, 30 decembrie 2010

Celine Dion isi prezinta gemenii

Celine Dion îşi prezintă gemenii
Ia faceţi linişte! Ce se aude? Nu, nu este glasul de privighetoare al lui Celine Dion, ci doar plânsetele gingaşe ale gemenilor Nelson şi Eddy. :)
În urmă cu cinci săptămâni, la 42 de ani, Celine Dion devenea mămică pentru a doua oară, după ani buni de încercări de a rămâne însărcinată.
Acum este fericită pentru că cei doi băieţi sunt sănătoşi şi pentru că se poate mândri cu ei în văzul lumii. Mai exact, pe coperta revistei canadiene Hello, pe care cântăreaţa apare alături de cei doi prichindei. Albul care domină fotografia sugerează, parcă, bucuria vieţii, în general, şi a artistei, în particular.
În interviul acordat revistei, Celine dezvăluie că la început sarcinii, timp de o săptămână a crezut că va avea tripleţi, însă la a doua vizită la doctor doar două inimi mai băteau în burtică!
“Acel mic bebeluş a decis să lase loc celorlalţi doi şi şi-a luat rămas bun de la noi. Totul s-a petrecut într-o fază foarte incipientă a sarcinii. Dar a fost totuşi şocant.”
Trebuie să fi fost şocant! Mai ales după toate acele numeroase încercări de a rămâne însărcinată şi de a-i face cadou un frăţior, fiului ei, Rene Charles.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu